Be Coolta!

Coolta = cool + coolta

In cautarea echilibrului dintre „cool” si „culta”, Coolta lanseaza o serie de colaborari cu bloggerite de stil personal care subscriu definitiei. Prima care a raspuns invitatiei este Ioana Cristina Casapu, jurnalist la www.hypestreet.ro , coolta pe www.rufflesforbreakfast.wordpress.com, blogul personal. Limbajul vestimentar, ca orice limbaj, se foloseste de semne, de codificari. Si ca orice limbaj trebuie insusit si stapanit, iar Ioana stapaneste si limbajul vorbit, scris si pe cel care se imbraca si se dezbraca.”

Madalina Georgescu, de la Bookaholic, ne-o dezvaluie pe Ioana prin cuvint, intr-un interviu gandit si mulat pe personalitatea ei, rezultand „un puzzle bine legat.”

Roxana Enache  a gandit „o lume suprarealista, cu o libertate de expresie adimensionala”, in care Ioana apare multiplicata, distorsionata, intr-un dezechilibru controlat.

 

O zi în care nu ai pronunţa nici unul dintre cuvintele fashion, design, stil, hype ar fi pentru tine o zi:

… demnă de scena finală din Melancholia lui Trier.

… în care nu te ridici din pat, dar nu ridici nici telefonul, nici laptopul şi nu te-atingi de nici un fel de print.

… doar de ronţăit popcorn, sacadat şi obsesiv, cu ochii într-un ecran pe care rulează scene din Friends/Sienfield/Pe aripile vântului/Mândrie şi Prejudecată.

… pe care mai bine ne-o descrii chiar tu.

Aș lua avionul de dimineață spre Stockholm sau Amsterdam, cu mâinile învelite în mănuși de lână, cu chipul acoperit doar de un strat generos de crema La Mer impotriva frigului și uscăciunii și cu părul fluturându-mi de sub gulerul unui cardigan uriaș. Aș lua masa într-un restaurant cu vedere la port, care servește șampanie la orice oră din zi și aș citi. Mi-aș satisface nevoia de singurătate între fulare şi mănuşi şi ghete moi, într-un oraș unde vântul să îmi alinte genunchii obosiţi şi să îmi netezească ridurile fine. O ţară cu paltoane, trenciuri şi manşoane, cu căciuli şi buze conturate plin cu roşu, căldură vagă şi zăpadă rară, care să-mi albească pielea şi să-mi zboare părul legat sub haină. Acolo nu sunt trenuri ci doar avioane care când se prăbuşesc desfac norii în pături de fum.

 

Cu ce te-ai îmbrăca pentru:

… lansarea-petrecere a volumului Colorândgriul

O camașă-rochie din mătase gri și stilettos negre.

… o piesă de teatru în apartamentul lui Jean Lorin Sterian

Jumper gri tricotat larg, vintage skinny jeans sfâșiați și bocanci.

… un concert şi after party Florence + the Machine

 O rochie neagră semi-transparentă peste un body negru din dantelă.

… premieră Almodovar la TIFF sau la Cannes

O rochie bleumarin lungă, cu spatele dezgolit.

 

 

 

Bridget Jones, Sylvia Plath sau Anais Nin? Ţi le-ai putea asuma pe toate în aceeaşi zi – cu sau fără platforme?

N-aș putea să o încalț pe Sylvia Plath în platforme. Poezia ei e cea a sufletului dezgolit sub o cămașă în fața ferestrei albe, în tălpile goale

 

Şi dacă un stil al tău (încă) nu e, cum te exprimi? Iniţiază instant un timid/o timidă într-ale afişării propriei limbi.

Mă exprim prin ceea ce scriu versus ceea ce port. Rareori îmi doresc să contrabalansez conținutul stilistic de pe hârtia digitală cu cel purtat direct pe piele, pentru că am în vedere puterea contrastului. Îmbrăcămintea, la fel ca și scrisul, dezvăluie mărci ale sufletului. Mă îmbrac în concordanță cu ce simt, cu ce latură a sinelui vreau să arăt în ziua respectivă. Nu pot să mă îmbrac de două ori la fel și din motivul ăsta am ratat multe ședințe foto posibil frumoase. Am gusturi clasice. Îmi plac culorile neutre, tonurile șterse, materialele fluide, rochiile simple, pielea și jeanșii. Am un soft-spot pentru tricourile cu formații rock, pentru bocanci militari și tot ce e edgy fără să fie prea fashion. Mă înebunesc după hainele bărbătești bine croite și aș alege oricând un jumper, un pantalon sau un tricou de la el, pentru că scoate la suprafață toată feminitatea aceea latentă, pe care lucrurile create pentru femei o inhibă.

 

 

Sunt artişti care creau îmbrăcaţi într-un anume fel. Dau hainele o stare, o dependenţă, te pot transporta? Ţi-a venit să-ţi pui o eşarfă eclectică, deplasată şi preţioasă, citind Portretul lui Dorian Gray? Tu cum le simţi?

Nu, pentru că pe Dorian l-am citit la 12 ani, când nu aveam un simț al stilului prea dezvoltat. Personal, nu asociez actul de creație cu ceea ce îmbrac. Nu se condiționează una pe cealaltă. Din motivul aceasta prefer să le alătur după ce s-au consumat (hainele după o zi întreagă de purtat, cuvintele după ce le-am găsit un sens).

 

Să ne jucăm suprarealist, ca în şedinţa foto. Facem un cadavre exquis: poezia unei rochii tăiate cu laser. Începe-o tu şi cine o va vedea să o continue.

„Un cinematograf plin de oameni e ca palpitația inimei azvârlite pe asfalt. Oamenii sunt simpli și înguști, ca să încapă în scaunele cu tapiseria jerpelită și să își frece coatele de vecinii de rând și tălpile de mocheta jegoasă. Un scaun te primește oricând, dar locatarul lui poate să strâmbe din nas și să strângă din dinți când i-ai călcat degetele de la piciorul nervului stâng. În cinematograf e mereu iunie, Coldplay și întuneric. Pasagerii mei sunt funinginea și anorexia. Mă ridic – pe piept mi-au crescut trandafiri moldovenești, dezvelind în țesătura moale care îmi acoperă trupul, mărăcini pentru dragoste, devotament, uitare” – adaptare după un eseu personal.

 

 

Exprimarea unui stil, cu sau fără branduri, dar atentă în detaliu = moft, cu neologismul urban hipstereală. Ar mai fi ceva de spus despre clişeul “toate astea sunt frivolităţi, iar frivolităţile nu spun nimic”?

Nu ştiu dacă sunt sau nu frivolităţi, sunt, cu siguranţă, incercări de individualitate care duc, inevitabil, la un fenomen de masă. Sunt foarte puţini oameni care înteleg noţiunea de stil fără să facă un tam-tam vestimentar din asta. Sunt foarte puţini oameni cu o eleganţă „pur-sânge”, nealterată de intervenţia trendurilor sau a curentelor. Astăzi, hipsteri nu mai sunt băieţii şi fetele cu converşi, beretă şi ray ban coloraţi, şi mă bucur că a fost depăşită această asociere, pentru că nu are nimic de-a face cu realitatea.

La origine, hipsterul american al anilor ’40 era adeptul stilului de viaţă luxuriant şi promiscuu al jazz-man-ilor. Hipsteri români de azi sunt tinerii cu gust şi cu simt estetic care populează spaţiile cele mai diverse din oraş, de la teatru la muzeu la club la bar la bibliotecă, la agenţii şi până la instituţii in care nu te-ai gândi ca ar avea ce să caute – precum învăţământul. Îndrăznesc să spun că sunt hipsteri cei care realizează cu adevărat un statement artistic sau stilistic, şi care fac parte, până la urmă, dintr-o mişcare cultural-socialî a contemporaneităţii. Imaginea deformată a hipsterului îmbrăcat ca pe coperta WAD, pentru care activităţile sociale se descriu în grade de „cool” nu are nimic de-a face cu oamenii care înţeleg şi îmbrăţişează propriul stil şi il poartă ca pe o a doua piele.

Dacă reduci termenul de cool la “părinţii mei mă sprijină financiar, iar eu nu trebuie să  lucrez, prin urmare sunt artist şi o ard prin teatre contemporane unde pun vizualuri în timp ce rulez un joint şi am tripuri şi apoi mă duc la Palatul Universul că e the shit” s-ar putea să rămâi un anonim privilegiat care se va îndoi mereu în bătaia vântului (şi a trendului). De ce credeţi că n-am auzit niciodată despre acei oameni cool din anii ’30? Sau ’40, sau ’80? Artişti, actori, muzicieni, nu, n-a fost niciunul cool. Au fost nemuritori. Cu toţii au devenit cool însă în momentul în care imaginea lor a apărut pe printurile din magazine high end, iar vinilurile au început să fie iar in trend.

 

 

 

Din nefericire, pentru noi, românii, “cool” înseamnă să te lauzi cu ce ţi-ai cumpărat, de unde, şi, mai ales, cu cât. Să deţii un iPhone (pentru facebook, twitter şi postat poze despre micul dejun în oraş, ghetele noi si  status updates sâcâitoare pentru cititori) şi (musai) un Blackberry pentru e-mailuri, telefoane şi alte situaţii importante care survin – culmea – numai când suntem într-o sală de teatru, cinematograf sau muzeu. Cool mai înseamnă să ieşim pe stradă împopoţonaţi şi coafaţi de parcă am merge la bal…când, de fapt, mergem într-un bar cu pretentii de societate cool dintr-o zonă cool a Capitalei, ca să fim pozaţi şi distribuiţi pe Facebook. Dar, presupun că e şi asta un fel de bal. Sau de bâlci.

Aşa că salut iniţiativa Alinei şi îi doresc ca prin acest proiect să reuşească să dezbare măcar puţin societatea urbană din România de preconcepţiile şi gafele stilistice, estetice şi culturale. „Cool” poate să însemne şi „cult”, iar „cult” ar trebui să însemne, cel puţin în opinia mea, „citit, educat, responsabil şi cu imaginaţia pe umeri”.

Pentru mai multe foto din „Adimensional”

 

Multumesc intregii echipe:

ROXANA ENACHE – fotografie si editare foto

COOLTA – haine

IOANA CRISTINA CASAPU – model de coolta

ELENA IONITA – hair style

MADALINA GEORGESCU – interviu

FLORARIA LIPSCANI – poarta dintre lumi