Tendinte Primavara-Vara 2010 in premiera

invitatie_atelier tendinte

Bucuresti, 7 octombrie 2009


Programul “I-Dea GRUP”, cu sprijinul Filialei de Design a Uniunii Artiştilor Plastici din România, relansează proiectul “Profesionistii Modei”.

Sezonul Toamnă / Iarnă 2009, se deschide cu un “Atelier de tendinţe”, deja devenit tradiţional, moderat de către analistul de modă Alin Gălăţescu, având ca invitaţi, profesionişti ai modei, proaspăt întorşi de la Saptămâna Modei, Paris.

Tema “Atelierului de tendiţe” este o “Fotografie e tendinţelor actuale: perspectiva Saptămânii Modei, Paris (P/V 2010) şi retrospectiva sezonului T/I 2009 – 2010”.

Evenimentul va avea loc la GALERIA CERAMICA 7, din Hanul cu Tei (zona Lipscani), sâmbătă, 17 octombrie 2009, orele 17:00.

In cadrul  proiectului vor expune fotografii de modă : Alex Conu, Ciprian Strugariu şi fotograful I-Dea GRUP, Paraschiv Dan-Andrei. Proiect interactiv şi revigorant, I-Dea GRUP supune atenţiei publicului si creaţii ale tinerilor designeri şi debutanţi în domeniul modei, Lucian Broscăţean, Sandra Galan şi Adriana Nedelea.

Profesioniştii modei” este un proiect marca „I-DEA GRUP” – Biroul de Stil şi Creaţie”, în cadrul programului expoziţional „I-DEA GRUP” – CONCEPT STORE”, coordonat de Lector Universitar Drd. Ioana Avram. Conceput cu intenţia de a atrage atenţia asupra diferitelor „meserii ale modei”, scopul acestui proiect este de a aborda problematica industriilor creative din domeniul modei şi de a deschide perspective profesionale noi pentru tinerii absolvenţi, specializaţi.

I-Dea GRUP reprezintă un demers implicat şi creativ a patru persoane: Alina Ene (concept), Iulia Tonegaru (concept), Dan-Andrei Paraschiv (fotograf), sub coordonarea Lectorului Universitar Drd. Ioana Avram. Este o abordare neconvenţională a contextului economic actual, cu intenţia de a construi o platformă de manifestare profesională pentru cei care vor sa abordeze domeniul modei cu pasiune si consecvenţă. Sub deviza “Fashion must go on!” vă propunem să percepeţi şi să inţelegeţi moda, sub toate aspectele şi arderile ei: design, producţie, marketing, comunicare, prin colaborarea cu profesionişti ai acestui domeniu. Ineditul demersului constă în modularitate, grupul modificându-şi structura în funcţie de necesitatea şi natura proiectului desfăşurat.


Dintre profesionişti ai modei, proaspăt întorşi de la Saptămâna Modei, Paris, avem confirmata prezenta Adinei Necula, editor de moda si stilist Hotcity.ro, care alaturi de Roxana Radu, chiar in acest moment ne pregatesc cronici fierbinti si in timp real, de la fata locului. Speram ca va putea fi prezenta si Roxana Radu, dar in aceasi zi sustine Cursul de Stilism si Fotografie de Moda, alaturi de Alex Conu.

Bucuresti, 7 octombrie 2009

Programul “I-Dea GRUP”, cu sprijinul Filialei de Design a Uniunii Artiştilor Plastici din România, relansează proiectul “Profesionistii Modei”.

Sezonul Toamnă / Iarnă 2009, se deschide cu un “Atelier de tendinţe”, deja devenit tradiţional, moderat de către analistul de modă Alin Gălăţescu, având ca invitaţi, profesionişti ai modei, proaspăt întorşi de la Saptămâna Modei, Paris.

Tema “Atelierului de tendiţe” este o “Fotografie e tendinţelor actuale: perspectiva Saptămânii Modei, Paris (P/V 2010) şi retrospectiva sezonului T/I 2009 – 2010”.

Evenimentul va avea loc la GALERIA CERAMICA 7, din Hanul cu Tei (zona Lipscani), sâmbătă, 17 octombrie 2009, orele 17:00.

In cadrul  proiectului vor expune fotografii de modă : Alex Conu, Ciprian Strugariu şi fotograful I-Dea GRUP, Paraschiv Dan-Andrei. Proiect interactiv şi revigorant, I-Dea GRUP supune atenţiei publicului si creaţii ale tinerilor designeri şi debutanţi în domeniul modei, Lucian Broscăţean, Sandra Galan şi Adriana Nedelea.

Profesioniştii modei” este un proiect marca „I-DEA GRUP” – Biroul de Stil şi Creaţie”, în cadrul programului expoziţional „I-DEA GRUP” – CONCEPT STORE”, coordonat de Lector Universitar Drd. Ioana Avram. Conceput cu intenţia de a atrage atenţia asupra diferitelor „meserii ale modei”, scopul acestui proiect este de a aborda problematica industriilor creative din domeniul modei şi de a deschide perspective profesionale noi pentru tinerii absolvenţi, specializaţi.

I-Dea GRUP reprezintă un demers implicat şi creativ a patru persoane: Alina Ene (concept), Iulia Tonegaru (concept), Dan-Andrei Paraschiv (fotograf), sub coordonarea Lectorului Universitar Drd. Ioana Avram. Este o abordare neconvenţională a contextului economic actual, cu intenţia de a construi o platformă de manifestare profesională pentru cei care vor sa abordeze domeniul modei cu pasiune si consecvenţă. Sub deviza “Fashion must go on!” vă propunem să percepeţi şi să inţelegeţi moda, sub toate aspectele şi arderile ei: design, producţie, marketing, comunicare, prin colaborarea cu profesionişti ai acestui domeniu. Ineditul demersului constă în modularitate, grupul modificându-şi structura în funcţie de necesitatea şi natura proiectului desfăşurat.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi :

Alina Ene, I-Dea GRUP

Tel: 0766 701108

http://www.i-deagrup.blogspot.com

http://www.alinaene.wordpress.com

Iulia Tonegaru, I-Dea GRUP

Tel: 0745 891 671

itonegaru@yahoo.com

http://www.i-deagrup.blogspot.com

Anunțuri

RFB sutine Alchimiştii by Tina R

Pe 24 sept ’09 a avut loc lansarea oficiala pentru presa a primei colecţii de accesorii realizată integral de designeri români: Alchimiştii. Ei sunt 11 creatori reuniţi în laboratorul de accesorii TinaR: cel mai amplu proiect autohton de acest gen.

De ce „Alchimiştii”? Pentru că pot transforma un material obişnuit într-un accesoriu preţios, unic, care completează şi defineşte personalitatea. Accesoriile realizate în cadrul laboratorului sunt create în serii foarte mici sau unicat, special pentru acest proiect. Sunt lucrate în tehnici şi cu materiale dintre cele mai diverse (presare, decupare, termocolare, prelucrare termică, drapare, coasere, capsare şi altele, plus plastic, plexiglas, piele, metal, şnur, pene, pânză, etc).

TinaR colaborează cu RFB pentru a susţine proiectele designerilor români

Agenda TinaR din acest an este plină de proiecte care au ca scop promovarea valorilor româneşti din spaţiul urban, în special din domeniul modei şi design-ului vestimentar. Iată de ce divizia de creaţie de la TinaR colaboreză cu comunitatea bloggerilor de modă din România, reprezentată prin Romanian Fashion Bloggers (RFB). De aceea, în cadrul proiectului Alchimiştii a fost creat un set de accesorii pentru RFB cu ocazia lansării acestei colecţii.

“Suntem bucuroşi că avem alături de noi o comunitate valoroasă de oameni pasionaţi de modă şi design şi artişti care fac minuni din materiale simple – cu ajutorul creativităţii lor. Ne dorim să sprijinim cât mai multe astfel de proiecte în care se reflectă valorile autentice din spaţiul românesc urban. Consider că brandul TinaR, în calitate de lider al producţiei de high-street fashion feminin, este responsabil de sprijinul acordat producţiei autohtone prin recunoaşterea valorilor şi îmbrătişarea naturală a creativităţii româneşti.” declară Iulia Stoica, Creative Director TinaR.

Lansarea a avut loc in Militari Shopping Center si, dupa un adevarat periplu cu metroul, autobuzul, am reusit sa ajung si eu, intr-un final, la propriu. Dar a meritat. Cei prezenti au primit cadou cate un voucher de 100 RON, asa ca o sa imi fac cadou niste accesorii Oana Calin si Radha, my personal favs.

click aici ptr.  foto de la eveniment!

Curs de Stilism si Fotografie de Moda

curs1

RFB.ro prezinta in premiera pentru Romania, primul curs de stilism si fotografie de moda, proiect initat de catre doi dintre membrii fondatori RFB Roxana Radu si Alex Conu.

Pentru ca oficial nu exista cursuri pentru cei care doresc sa studieze doar stilism sau fotografie de moda, Roxana Radu si Alex Conu si-au propus sa imbine cele doua intr-un curs intensiv de doua zile.

Cursul se va desfasura in perioada 17-18 octombrie 2009 urmand un program riguros ce va contine teorie si practica in studio si pe teren, dar si un examen de absolvire sub forma unei sedinte foto pe echipe de stilist de moda si fotograf.

Cei care doresc sa devina stilisti de moda sau fotografi de moda sunt invitati sa se inscrie la curs pana la data de 16 octombrie 2009.

Pentru inscrieri si mai multe detalii despre desfasurarea cursului si conditiile de participare va rugam sa contactati:

Pentru STILIST de MODA – Roxana Radu:

– telefon – 0748.087.022
– e-mail – contact@roxanaradu.com

Pentru FOTOGRAF de MODA – Alex Conu :

– telefon – 0721.226.723
– e-mail – alex.conu@gmail.com

Despre Roxana Radu

Roxana Radu, consultant de imagine si culoare, stilist de moda si in prezent redactor sef la revista Ideal Mariaj, este absolventa a Academiei de Culoare si Imagine Dublin si a Betty Ann Norton Theare School.

Pe parcursul carierei sale a colaborat cu numeroase reviste pentru femei, print sau online, ziare internationale, emisiuni TV printre care RTE – Emisiune “OFF THE RAILS” – televiziunea nationala irlandeza, Euforia TV, Romantica TV, Irish Tatler, Image Magazine, Social and Personal, Sunday World, Confetti Magazine, Weddings Irish Style, Irish Beauty, Sunday Independent, Irish Independent, The One, Beau Monde, Eva, Stiletto.ro etc.
Roxana Radu a organizat si coordonat campanii pentru colectii ale designerilor internationali Aoife O’Leary sau Nicky Wallace.
Pe langa stilism de moda, Roxana Radu a predat si cursuri de imagine si culoare pentru Knocklyon Youth and Community Centre Dublin, Dundrum College Dublin etc.
Ii puteti vedea lucrarile la www.roxanaradu.com

Despre Alex Conu

Alex Conu, fotograf independent, specializat în fotografia de moda, este absolvent al Institutului de Fotografie din New York. Pe parcursul carierei sale a colaborat cu numeroase reviste pentru femei, print sau online, printre care The One, InStyle, Beau Monde, VIVA, Stiletto.ro etc.
Artistul a realizat fotografii de colectii pentru Maria Lucia Hohan, sau Ludmila Corlateanu, printre altele si, de asemenea, a realizat calendarul Baneasa Shopping City 2008.
Pe lânga fotografia de moda, Alex Conu face fotografie experimentala, astrofotografie si fotografie de aviatie. Ii puteti vedea lucrarile la www.conu.ro si http://www.skyphotographers.com